22 ianuarie 2018: am dat startul proiectului național al Fundației Special Olympics România, „Sportul modelează viețile persoanelor cu dizabilități intelectuale”, având ca scop creșterea importanței antrenamentelor sportive constante, a implicării părinților și specialiștilor în îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea progresivă a calității vieții tinerilor cu Sindrom Down.
Timp de 8 săptămâni, copiii beneficiari ai Fundației de Abilitare Speranța Timișoara, împreună cu părinții lor, vor fi îndrumați si antrenați de kinetoterapeuții fundației in programul de fitness. Echipa noastră este formată din 6 copii cu vârste cuprinse intre 7-16 ani, 6 părinți și 2 kinetoterapeuți. La sfârșitul celor 8 săptămâni, vom face o demonstrație în care vom prezenta activitățile desfășurate de sportivii fundației împreună cu părinții lor.